ZIUA CULTURII FĂLTICENENE
Ziua Culturii Fălticenene
Municipiul Fălticeni a dat culturii naţionale peste 150 de personalităţi. Din bogata galerie a oamenilor de cultură şi a oamenilor de ştiinţă români care s-au născut, au locuit, au studiat ori au creat în acest oraş, îi amintim pe scriitorii Ion Creangă, Mihail Sadoveanu, Eugen Lovinescu, Monica Lovinescu, Nicu Gane, Nicolae Labiş, Artur Gorovei, sculptorul Ion Irimescu, pictorul Aurel Băeşu, academicienii Mihai Băcescu şi Constantin Ciopraga, actorii Matei Millo, Jules Cazaban şi Grigore Vasiliu Birlic, oamenii de ştiinţă ing. Dimitrie Leonida, Vasile Ciurea – profesor, Sofia Ionescu Ogrezeanu, prima femeie neurochirurg din lume, Angela Lefterescu, prima femeie comandant de navă din marina românească, Sofia Cocea, prima femeie gazetar din România.
Din 2011, pe 15 iunie, Asociația Fălticeni Cultural organizează în fiecare an Ziua Culturii Fălticenene. Evenimentele cultural-religioase, dedicate personalităţilor oraşului care au plecat în lumea veşniciei, adună în fiecare an un public numeros care se bucură de expoziții, lansări de carte, concerte și spectacole de teatru.
Galerie FOTO – Ziua Culturii Fălticenene 2020
În anul 2020, Ziua Culturii Fălticenene a fost marcată doar printr-o scurtă istorie a folk-ului românesc realizată de Puiu Creţu, unul din trubadurii folk-ului românesc, şi Trupa Tandem.
”Dacă anul trecut (2019) am reuşit o înfrăţire între Asociaţia «Fălticeni Cultural» şi Comunitatea Evreilor pentru că oraşul Fălticeni este întemeiat de evrei şi pentru mult timp ei au constituit populaţia majoritară a oraşului, au dat ora exactă şi startul în cultura fălticeneană şi drept recunoştinţă am redeschis pentru public Sinagoga Mare din Fălticeni, anul acesta (2020) trebuie să ţinem cont de măsurile care trebuie luate şi suntem nevoiţi să ne limităm la un spectacol în aer liber, cu păstrarea unei distanţe sociale. Vom avea scaune care vor fi puse la o distanţă de 2 metri între ele. Intrarea este liberă, aşa cum a fost la toate manifestările organizate de Asociaţia «Fălticeni Cultural»”.
Liviu Mihăilă, Președintele Asociației Fălticeni Cultural.











































